Capitolul 177

„Ce-i cu vampirii și depozitele abandonate?” am întrebat, fără să vorbesc cu nimeni anume.

Frânele minivanului ruginit în care eram înghesuiți au scârțâit când am tras într-un loc pentru persoane cu dizabilități, aproape de ușile din față. Am putut distinge simbolul pictat pe loc, deși se estompase în timp.

În parcare erau câteva mașini, dar majoritatea arătau mai degrabă ca niște vechituri decât ca niște vehicule funcționale. Nu existau alte geamuri în afară de cele de pe partea din față, dar acestea erau întunecate de bucăți de cutii de carton și ziare vechi. „Asta nu va fi nici pe jumătate la fel de luxoasă ca a tatălui tău”, a mormăit Tristan lângă mine; fața îi era denaturată de o încruntare permanentă.