Capitolul 57

Dylan POV

Eram slab, știam asta și cu fiecare lovitură de bici energia mea se epuiza drastic.

Lovitură după lovitură, regele a permis torturii mele să continue. După 15 lovituri, mi-am lăsat în sfârșit lacrimile să cadă, nemaiputând să le mai țin. Urăsc să plâng în fața oamenilor, era o slăbiciune care putea aduce bucurie dușmanilor tăi, dar trăiam mult prea multe. Știam că pot face asta, totuși, puteam îndura orice trebuia pentru că știam că nimic nu va fi la fel de rău ca să fiu marcat și împerecheat cu o fiară atât de crudă.