Capitolul 138
Audrey
Soarele dimineții strălucea puternic prin fereastră când am pășit în studioul meu, dornic să pun ultimele retușuri rochiei mele de mascarada. Emoția care s-a acumulat de săptămâni întregi atingea apogeul – mâine seară a fost marele eveniment și abia așteptam să particip la mascarada cu Tina și să dansez toată noaptea în noul meu ansamblu. Dar de îndată ce am deschis ușa, inima mi s-a prăbușit în podea sub picioarele mele.
Fereastra era larg deschisă, lăsând să intre o adiere răcoroasă care făcea rămășițele zdrențuite ale rochiei mele să fluture patetic pe manechin. Zeci de molii mici și albe roiau în jurul lui, aripile lor minuscule bătând cu furie în timp ce continuau să se sărbătorească cu munca mea grea.