Capitolul 52 Cincizeci și doi
Lucianne se mișcă să-și poziționeze corpul mic chiar în fața cadrului mare al lui Xandar, de îndată ce acesta mârâia. Blana lui neagră începea să se vadă pe părțile vizibile ale pielii și încă arunca o privire ucigașă spre Caunterberg.
Lucianne luă apoi chipul ușor blănos al lui Xandar în mâini, iar ea îl mângâie încet și liniștitor. „Xandar. Xandar, uită-te la mine, te rog.” Pumnii îi erau strânși strâns de lateral, ambii acoperiți cu blană neagră.
Lucianne și-a tras fața spre ea pentru a-și face ochii furioși să se blocheze cu cei moale: „Xandar, dragă. Ascultă-mă, bine? Suntem doar tu și eu. Nimic altceva nu este important. Bine? Respira. E în regulă. Suntem amândoi bine. Respira. Suntem bine. Suntem bine. Respira. Respira."