Capitolul 300

** Perspectiva lui Jack **

Momentul pe care l-am dorit de săptămâni întregi a sosit în sfârșit și abia mai pot vorbi. Nu-i pot spune fiicei mele tot ce am vrut să-i spun. Cuvintele pur și simplu nu-mi ies. Așa că, în schimb, intru în modul de gestionare. Nu ne permitem luxul de a pleca spre apusul soarelui pentru un „fericit până la adânci bătrâneți”. Copiii sunt în siguranță, dar mai sunt atât de multe de făcut.

Totul s-a schimbat. Simt asta. Fiica mea e acasă, dar nu mai e aceeași fată care a plecat din casa asta acum câteva săptămâni. Poate crede că se poate ascunde în spatele măștii pe care și-a pictat-o pe față, dar eu văd prin ea, pentru că e aceeași mască pe care o purtam și eu. Cea care te învinețește cu cât încerci mai mult să o menții.