Capitolul 61

Lucien a aprins veioza de noptieră și, în lumina stinsă, i-am văzut brazdele adânci de pe față.

Arăta de parcă ar fi îmbătrânit peste noapte. Cu câteva luni în urmă, aș fi vrut să-l iau în brațe, să-i mângâie maxilarul neras, să sărut gura aceea fermă.

Nu așa, nu mai.