Capitolul 157 21 Evitându-mă

Perspectiva Lenei

În timp ce mă prăbușesc în sacul de dormit, îmi strâng pumnii la urechi, încercând să blochez sunetul propriei inimi bătând cu putere, încercând să mă conving că am făcut ceea ce trebuie. Nu-l pot lăsa să se apropie de mine. Nu acum, niciodată.

Aud pașii domnului Luther de afară și apoi vocea lui gravă. „Lena. Lasă-mă să intru.”