Capitolul 52
Acum eram sigur că Max citise scrisoarea tatălui meu. Chiar și totuși, el încercase să-mi ofere beneficiul îndoielii când m-a confruntat. Asta mi-a lăsat o marjă de speranță pe care să o păstrez.
Soarele apunea în timp ce mă întorceam la palat și era complet întuneric când mă îndreptam spre ușa dormitorului nostru. Dar știam chiar înainte de a-l deschide că Max nu va fi înăuntru. Îi simțeam absența.
Desigur, camera era întunecată și goală. Am încuiat ușa în urma mea și m-am dus să mă așez pe pat. Privind lângă Max, m-am întrebat unde ar putea fi. Și când, sau dacă, ar veni acasă la mine.