Capitolul 560 Luptându-se pentru dragoste

„Mulțumesc că ai venit”, murmură Alexandru, cu privirea sa neclintită ațintită asupra perechei sale. O chemase în cele mai îndepărtate colțuri ale pădurii, dincolo de granițele regatului lui Zefir. Lângă ei, râul curgea ușor, soarele aruncându-și ultimele nuanțe la orizont, anunțând amurgul iminent.

„Eu... eu trebuia să vin, dar te rog, hai să vorbim mai întâi”, șopti Arabella, cu o voce presărată cu nervozitate, în timp ce mâinile ei se sprijineau pe umerii lui lați. Fiecare atingere era ca și cum ai freca o flacără; o căldură interzisă o străbătea, oferindu-i o senzație care îi aducea mai multă plăcere decât durere.

„Bine”, răspunse el ferm, privind-o fix.